N-am cultivat până acum napi. N-am consumat până acum napi. De câte ori pomenesc napul, în discuţii triviale cu şi despre grădinăreală, cu şi despre bucătăreală, fără excepţie se zâmbeşte ironic dacă nu se de-a dreptul râde spasmodic. Dar napul se dă la porci, ziseră ei în cor. Napul este, în popor, asemuit cartofului şi sfeclei. Napul este, în fapt, înrudit cu varza de bruxelles, broccoli, ruccola şi kale. Da. Da. Ştiu. Intrigant. Revelator. De reţinut. Mulţi nutrienţi. Puţine calorii.
Am început într-ale napului în forţă, cu o salată care are ca unic protagonist napul: bulbul + frunza. Mă aşteptam la nazuri şi strâmbăreli. Mare mi-a fost surpriza să fiu întrebată de ai mei dragi ce anume mănâncă, doar după ce şi-au umplut farfuria pentru a doua oară. Aş îndrăzni să spun că s-a bucurat de un real succes această modestă dar surprinzătoare salată. Om fi suine… Altfel nu-mi explic…
La ce sa te astepti
Din punct de vedere al dificultăţii: Nimic mai simplu
Din punct de vedere al timpului: Nimic mai rapid
Din punct de vedere al porţiilor: O porţie ar trebui să stăvilească apetitul a patru adulţi, pentru o cină lejeră în toi de vară
De ce ai nevoie
- 750 de grame de napi (bulb + frunză)
- ¼ tsp ulei de măsline
- 1 tsp sare de mare
- 2 tsp oţet de mere
- 2 tsp muştar cu boabe
- 2 felii de bacon
- 1 bucată de haşmă
- 2 tbs nuci pecan
- ¼ tsp sare
- ¼ tsp piper
Notă: cups, tablespoons (tbsp) şi teaspoons (tsp) pot fi achiziţionate de la magazine de profil dar şi de la magazine online. Dacă nu ai, caută convertoare online de la cups la grame sau consideră un cup ca fiind o cană, un tablespoon ca fiind o lingură şi un teaspoon ca fiind o linguriţă.
Ce trebuie sa faci
- Preîncălzeşte cuptorul la 190°C
- Taie bulbii de napi în jumătăţi sau sferturi, funcţie de mărime
- Într-un bol, amestecă ulei de măsline cu sare. Tapetează bulbii de napi cu compoziţia obţinută anterior şi pune-i la copt, timp de 35 de minute, într-o tavă joasă (întoarce-i după 20 de minute, pentru a se rumeni uniform).
- Pentru dressing, bate cu telul oţetul, muştarul, sarea şi piperul
- Spală, uscă şi rupe frunzele de napi
- Cu 5 minute înainte ca bulbii de napi să fie gata, încinge o tigaie. Prăjeşte baconul, până devine crocant. Scoate-l din tigaie. Feliază şi căleşte haşma & mărunţeşte şi rumeneşte nucile pecan în grăsimea lăsată de bacon, până devin aurii.
- Ia tigaia de pe foc. Adaugă baconul mărunţit între degete (şi apoi, imperios necesar, linge degetele). Adaugă dressingul. Amestecă ingredientele în tigaie. Amestecă compoziţia obţinută cu frunzele de napi.
- Scoate bulbii de nap din cuptor. Aşează-i peste frunzele de napi.
Ce poti sa inveti din incercarile mele
- Din dorinţa de a valorifica valorifica valorifica (deşi compostez toate resturile vegetale ce provin din grădina mea), am folosit în salată toate frunzele viabile. Dar raportul frunză-bulb face ca în farfurie să ai mult prea multe frunze la mult prea puţini bubli. Aşadar, dozează în aşa fel încât raportul să fie unul satisfăcător. Mai bine compostezi surplusul de frunze. Oricum nu se vor mânca, odată ce bulbii s-au consumat.
- Din dorinţa de a eficientiza şi grăbi procesul, m-am apucat de bacon şi haşmă şi nuci, imediat ce am pus la cuptor bulbii şi am spalat şi uscat frunzele. Pe când am servit salata, dressingul era rece. Nu mă înţelegeţi greşit. A fost minunată salata. Dar e considerabil mai bună ca salată caldă decât ca salată rece. Aşadar, respectaţi ordinea şi temporizarea reţetei.
- Reţeta originală conţinea şi spanac. Însă frunza de nap are un gust atât de distinctiv, încât frunza de spanac a fost completely overpowered. Motiv pentru care, în procesul de ajustare a reţetei, am renunţat la spanac. Nu-i văd rostul. Pe de altă parte, mă incită ideea unei salate care are doar nap şi dressing.
Comentarii (0)