Am o adevărată afinitate pentru supe. Dar am o adevărată obsesie pentru supa de pui, indiferent de variaţiunile pe temă dată. Supa stracciatella are la bază supă de pui. Need I to say more?

La ce sa te astepti

Din punct de vedere al dificultăţii: Nimic mai simplu pe lumea asta.

Din punct de vedere al timpului: Nimic mai rapid pe lumea asta. Cu condiţia ca supa de pui să fie deja gata. Căci o supă de pui bună şi clară presupune fierberea ingredientelor la foc mic, timp îndelungat. Nu îţi recomand să apelezi la scurtături de genul cuburi de pui sau tone de vegeta. Nimic nu substituie gustul unei supe de pui vero. Nimic nu competiţionează cu valoarea nutritivă a unei supe de pui vero.

Din punct de vedere al porţiilor: Cantităţile prevăzute ar trebui să stăvilească poftele a şase persoane.

De ce ai nevoie

  • 4 cups zeamă strecurată de supă de pui
  • 2 cups spanac tânăr
  • 2 tbsp parmezan ras
  • 2 ouă

Notă: cups, tablespoons (tbsp) şi teaspoons (tsp) pot fi achiziţionate de la magazine de profil dar şi de la magazine online. Dacă nu ai, caută convertoare online de la cups la grame.

Ce trebuie sa faci

  • Bate ouăle şi parmezanul, până obţii o compoziţie omogenă
  • Adu supa de pui la punctul de fierbere, după care redu temperatura
  • Înclină bolul cu compoziţia omogenă deasupra oalei cu supă, astfel încât compoziţia să curgă încet în supă
  • Amestecă continuu, până se termină compoziţia omogenă
  • Adaugă spanacul în supă
  • După un minut, ia supa de foc

Ce poti sa inveti din incercarile mele

Serveşte fierbinte 😉 Nimic mai light. Nimic mai delicios.