De ce am ales eu sa le fac in casa

De ce cadouri handmade?

Eu una sunt de părere că, de la an la an, cadourile pe care le oferim sunt din ce în ce mai scumpe dar din ce în ce mai generice. Atât eu cât şi soţul meu încercăm cu fiecare cadou pe care îl oferim să demonstrăm nu doar că cunoaştem persoana în cauză ci şi că ţinem la persoana în cauză. Şi pentru că toată lumea pare a fi într-un permanent time shortage, ce poţi oferi mai de preţ decât timpul şi efortul tău? Nimic nu arată în mai mare măsură că îţi pasă. Aşadar, cadourile hand made excelează la capitolul timp şi efort dedicat celor dragi.

De ce bath bombs?

Când afară este peste măsură de frig, nimic nu se compară cu o baie fierbinte indoors. Şi ca să transformi ritualica baie în fabuloasa baie, nu trebuie să faci altceva decât să arunci un bath bomb în apă. Unii asemuiesc experienţa cu a te îmbăia în şampanie. Pentru că rezultatul final este cât se poate de înmiresmat şi cât se poate de eferveşcent.

De ce ai alege tu sa le faci in casa

Pentru că ai control desăvârşit asupra calităţii şi naturii ingredientelor

Am revizuit 40 de tipuri de bath bombs ce pot fi achiziţionate online. Or fi arătând ele… perfect… Dar conţin între 14 şi 24 de ingrediente, dintre care majoritatea sunt ingrediente sintetice… Reţeta de mai jos presupune doar 7 ingrediente, dintre care: (1) majoritatea le ai deja, în bucătăria ta – ceea ce categoric este un indicator că produsul final este safe; (2) majoritatea celor pe care nu le ai deja, pot fi achiziţionate în varianta lor bio sau eco.

Pentru că economiseşti bani

Preţurile celor 40 de bath bombs revizuite de mine variază intre 15 şi 18 lei bucata…

Pentru că economiseşti timp

Dacă doreşti să comanzi online, durează mult livrarea…

Dacă doreşti să cumperi din oraş, durează mult mersul, venitul, achitatul, statul pe la cozi…

Cu condiţia să ai toate ingredientele la dispoziţie, satisfacţia este aproape imediată dacă le faci acasă…

Pentru că e fun

Şi nu doar pentru adulţi… Fetele noastre împreună cu o prietenă de-a lor care era în vizită mi s-au alăturat şi au făcut o treabă minunată. Dar nu recomand implicarea copiilor sub zece ani. Nu vor putea compacta suficient compoziţia. Nu vor putea scoate compoziţia din formă. Dar atenţi supervizaţi, copii mai mici pot fi implicaţi în anumite faze, mai puţin solicitante ale procesului: amestecat compoziţia, aşezat boboci de trandafir, presărat petale de trandafir.

Pentru că e rewarding

Cei care vor primi aceste bath bombs vor reveni cu mii de mulţumiri şi mii de plecăciuni…

Tu te vei bucura din plin de leftovers. Experienţa băilor cu bath bombs este addictive…

aubergine - bath bombs (1)

De ce ai nevoie

Pentru trei bath bombs cu un diametru de saşe centimetri ai nevoie de:

  • 1 cup bicarbonat de sodiu
  • 1/2 cup sare de lămâie
  • 1/4 cup fulgi de ovăz (eu am folosit fulgi de ovăz bio)
  • 1/4 tsp ulei esenţial de levănţică
  • 1/8 tsp ulei esenţial de trandafir
  • petale de flori (eu am folosit boboci de trandafir eco)
  • apă de hamamelis sau apă de trandafir (eu am folosit apă de trandafir bio)
  • forma sferică de plastic (eu am folosit un glob de plastic transparent detaşabil pe care l-am găsit la un magazin de hobby art)
  • sticlă cu pulverizator (eu am folosit o sticlă cu pulverizator dintr-un travel kit pe care l-am găsit într-un magazin de travel)
  • Notă: cups, tablespoons (tbsp) şi teaspoons (tsp) pot fi achiziţionate de la magazine de profil dar şi de la magazine online. Dacă nu ai, caută convertoare online de la cups la grame.

aubergine - bath bombs (2)

Ce trebuie sa faci

  • Cerne bicarbonatul de sodiu şi sarea de lămâie într-un bol
  • Toarnă fulgii de ovăz peste bicarbonatul de sodiu şi sarea de lămâie
  • Omogenizează cu mâinile conţinutul
  • Toarnă uleiurile esenţiale peste conţinut
  • Omogenizează din nou cu mâinile conţinutul
  • Dacă sticla cu apă de hamamelis sau cu apă de trandafir nu are pulverizator, transferă conţinutul într-o sticlă cu pulverizator
  • Pulverizează de trei ori compoziţia din bol
  • Omogenizează compoziţia
  • Pulverizează de trei ori compozitia
  • Omogenizeaza compoziţia
  • Continuă pulverizarea şi omogenizarea până când compoziţia este uşor umedă şi îşi păstrează forma dacă o strângi în pumn
  • Pe fundul uneia dintre jumătăţile sferei, pune trei boboci de trandafir
  • Presară şi compactează cu degetele compoziţia din semisferă
  • Adânceşte cu degetul mijlocul compoziţiei, creând o denivelare uşoară
  • Umple denivelarea formată cu un boboc de trandafir fărămiţat între degete
  • Presară şi compactează compoziţie peste boboc, nivelând până la buza semisferei
  • Asigură-te că ai compactat bine de tot, altminteri, la momentul scoaterii din formă, compoziţia se va fărămiţa
  • Loveşte uşor semisfera de o suprafaţă plana şi dură, până iese compoziţia
  • Pe fundul celeilalte semisfere, presară şi compactează compoziţie în câteva straturi succesive, până la buza semisferei
  • Loveşte semisfera de o suprafaţă plană şi dură, până iese compoziţia
  • Uneşte şi presează uşor cele două semisfere obţinute
  • Pune la uscat sfera obţinută între 12 şi 24 de ore pe un prosop gros tapetat cu folie alimentară, pentru a te asigura că baza sferei nu se aplatizează

Ce poti sa inveti din incercarile mele

Nu îţi propune să faci cantităţi mari

Compoziţia se pregăteşte repede, dar se modelează încet. Dincolo de opt bath bombs, modelatul lor devine o corvoadă.

Compoziţia cu care lucrezi este umedă. Pe măsură ce modelezi bath bombs, compoziţia se uscă, namaiputând fi modelată. Am încercat s-o mai stropesc cu apă de trandafir ulterior, dar nu îşi recapătă proprietăţile iniţiale.

Dacă devine obositor şi frustrant modelatul în sine sau dacă compoziţia refuză să mai colaboreze cu tine şi să ia forma dorită de tine, recomandarea mea este să cauţi în cămară un borcan fain pe care să-l umpli cu ce compoziţie ţi-a mai rămas. O poţi presăra direct în apa din vană. No frustration… No waste…

aubergine - bath bombs (3)

Nu îţi propune să faci variante complexe

Dacă îţi displace ideea de a pluti petale de trandafir şi fulgi de ovăz în apă şi de a curăţa petale de trandafir şi fulgi de ovăz din vană, renunţă la aceste ingrediente şi vei obţine bath bombs simple – dar în continuare înmiresmate şi eferveşcente.